caldura mareeee!

astazi, pe vreme caniculara, am sustinut ultimul examen, si anume la franceza…..caldura mare in sala, cu greu am reusit sa innod cateva fraze, en francais, pentru ca la noi la facultate e mai dificil cu aerul conditionat…..mai ales in salile de curs….

Enciclopedia Wikipedia in varianta tiparita

 

“Wikipedia” – o enciclopedie neobisnuita Wikipedia s-a nascut in 15 ianuarie 1991 cu articole in limba engleza, iar in prezent are peste 75.000 de articole in alte limbi, printre care si romana. Intentia ambitioasa a lui Jimmy Wales, fondatorul proiectului, este “de a crea o enciclopedie libera, de cea mai inalta calitate posibila si de a o distribui fiecarei persoane de pe planeta in propria limba”. Ne putem indoi ca enciclopedia va ajunge la fiecare om de pe planeta aceasta. Dar publicarea articolelor in cit mai multe limbi nu e imposibila, din moment ce oricine poate redacta si modifica textele. Editori de la renumite enciclopedii traditionale, cum ar fi “Encyclopaedia Britannica”, critica astfel de metode pentru ca duc la lipsa de acuratete si la superficialitate. Editorii Wikipedia resping aceste critici pe principiul ca mai multe perechi de ochi vad mai bine decit una singura, fie ei ai unui specialist. ?

“Nu sunt ce par a fi -
Nu sunt
Nimic din ce-aş fi vrut să fiu!…
Dar fiindcă m-am născut fără să ştiu,
Sau prea curând,
Sau poate prea târziu…
M-am resemnat, ca orice bun creştin,
Şi n-am rămas decât… Cel care sunt!…”

 

Azi m-am relaxat citind poezie: Bacovia, Edgar Poe, Minulescu, Nichita Stanescu si multi altii. Ma simt atat de linistita si impacata acum. Desi poate ar trebui sa fierb de nervi din cauza problemelor in ultima vreme si stresul de la scoala. Dar am decis ca mai bine ar fi sa fac ceva ce-mi place in seara asta si ma gandesc maine la probleme; n-are rost sa fac riduri asa de tanara )

Va mai ofer spre citire una din poeziile mele preferate din “repertoriul” lui Mircea Cartarescu:

 

“când ai nevoie de dragoste nu ţi se dă dragoste.

când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
când eşti singur nu poţi să scapi de singurătate.
când eşti nefericit nu are sens să o spui.

când vrei să strângi în braţe nu ai pe cine.
când vrei să dai un telefon sunt toţi plecaţi.
când eşti la pământ cine se interesează de tine?
cui îi pasă? cui o să-i pese vreodată?

fii tu lângă mine, gândeşte-te la mine.
poartă-te tandru cu mine, nu mă chinui, nu mă face gelos,
nu mă părăsi, căci n-aş mai suporta încă o ruptură.
fii lângă mine, ţine cu mine.

înţelege-mă, iubeşte-mă, nu-mi trebuie partuze, nici conversaţie,
fii iubita mea permanentă.
hai să uităm regula jocului, să nu mai ştim că sexul e o junglă.
să ne ataşăm, să ajungem la echilibru.

dar nu sper nimic. nu primeşte dragoste
când ai nevoie de dragoste.
când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
când eşti la pamânt nici o femeie nu te cunoaşte.”

pentru inceput

Catalina Sandu sunt…..la 20 de ani ma simt ,,om si copil”….e normal…..sunt studenta la jurnalism deocamdata….imi plac: poezia, limba franceza, teatrul uneori…..in plus: destul de sensibila, sociabila as putea spune….consider ca cel mai bun prieten al omului este timpul…..aaaaa…..despre mine spun adesea  ca sunt cu capul in aer si cu picioarele pe pamant……si …..cam atat……restul…..e cancan:P

Dreptul la replica….by S.P.

Marile iubiri au ceva foarte nostim in esenta lor. Iubitii se doresc patimasi, se cearta, se palmuiesc, apoi se saruta si, uneori, se uita…adeseori se uita.Vin apoi alte iubiri, iubite si iubiti, palme si palmuiti.Motivele ,,catastrofelor” sunt trecatore ca si vietile protagonistilor.Elementul haios vine peste ani cand, fara sa vrei, iti amintesti ce chestie frumoasa a fost in ziua aia, cu fata aia, ce galant era domnul.E ziua cand nostalgia se ia la intrecere cu emotia, cand regretul e sinonim cu respectul, iar furia si ura de altadata nu mai sunt decat banale, pensionate momente, de care viata mea, a ta, a lui, a depins candva.

Ziaristul este un indragostit pacatos si asta zilnic, saptamani, luni, ani, vieti.Raportorurile care se stabilesc intre el si cititorii sai sunt unele de forta, ori de slabiciune.

Ziaristica nu e o meserie ca oricare, nu e iubire trecatoare, un moft burghez, ori o isprava legendara. E o patima, un microb, o ciuma, care ravaseste creierul si sufletul, care distruge casnicii, talente si vieti. O relatie aproape erotica exista intre cititor si omul care scrie la ziar. Mai intai e o simpatie, apoi un flirt, apoi iubirea se infiripa. Din acest moment omul incepe sa cumpere ziarul. Cand iubirea devine patima, omul isi face abonament. Iubirea pare pecetluita, pare vesnica. Se intampla ca unul dintre parteneri, ziaristul, s a greseasca, spune o vorba, are o parere. Si imediat, celui vizat, unuia dintre cititori, ii sare tandara. Dar, ziaristul nu a gresit monstruos: si-a spus si el parerea conform adevarului pe care il aude, pe care il simte. E doar un om. In aceste conditii, partenerul sau, iubita sa, cititorul, riposteaza violent, blajin, ori patimas. Cum, zice Maria Sa, dumnealui, cititorul, cum si-or fi permis astia sa nu verifice, sa afirme asta despre mine? Dar, ziaristul, repet, nu a gresit monstruos, si-a spus si el parerea conform adevarului pe care-l vede, pe care-l aude, simte.

Il da dracului pe ziarist cu ziarul lui cu tot. Starnge la piept formula pe care a auzit-o candva, ,,DREPTUL LA REPLICA”, si defileaza gratios prin cutiile postale, ori pe picioarele dumnealui spre redactia ziarului. Aici lasa o hartie pe care a scris alt adevar subiectiv, o scrisoare care pune punct relatiei de amor si care incepe cu ,,Domnule Redactor-Sef, …….”

Asa sfarsesc marile iubiri. Cu dreptul la replica.

Nimeni, nici ziaristul, nici cititorul, nu ies mai curati din jocul numit presa. Dar, intr-o zi, in acelasi timp, ofteaza  si unul si altul amintindu-si ce mult au iubit amndoi dreptul la replica…..

Ce mult s-au iubit!